Bucuresti, 9 dimineata
Urc in tramvai dupa ce am asteptat mai mult in vant si frig. Inauntru lume infofolita atat cat te poti astepta pentru un sfarsit de octombrie. O femeie cu caciula bleu, tanara si inalta vorbeste tare la telefon, pe hands free, adica la casca tinand telefonul in mana.
Ma irita o clipa conversatia cu voce tare, cu detalii. Ma irita pentru ca ma trezeste, de data asta mai subtil decat frigul de afara. Imi amintesc de drumul din Franta din vara. Cald, vacanta, bagajul usor, drumul intre Paris si oraselul de langa Toulouse. In tren erau atentionari lipite pe peretii compartimentului cu un telefon mobil si insemnul vizibil "Zzzz...", dedesubt textul in franceza iti multumeste daca nu vorbesti in tren la telefon. Voila.
Conversatia femeii parea ca nu are sens de la un moment dat, se repeta, se oprea, un dialog aparent, apoi din nou disparea. Am judecat prea repede: femeia era o lunatica.
La statia dinainte de cea unde urma sa cobor, urca o femeie vorbind si ea tare la telefon. Am zambit, putea fi si ea o lunatica, nu ai de unde sa stii. Daca si eu as fi vorbit la telefon, as fi putut fi si eu o lunatica. Este posibil sa nu faca nimeni sens.
No comments:
Post a Comment