Sunday, March 12, 2017

13975


Willem Sandberg (1897-1984) was director of the Stedelijk Museum in Amsterdam between 1945-63. (...),he also designed almost all of the posters, catalogues and graphic material for the museum – an unusual activity for a museum director.

With the belief that art should be integrated into daily life, Sandberg introduced an education program and modernized the museum by transforming it into an inviting environment with a library, reading room, a restaurant and an auditorium with a film- and music program. Already in 1938 he whitewashed the interior of the museum and in 1954 he added an extension to the building. The year before he retired he replaced the solid wooden doors of the entrance into huge transparent glass doors. Sandberg constantly aimed to lower the threshold of the museum to make it more appealing and easy to access for everybody.


Monday, February 13, 2017

Dragostea este atunci cand celalalt iti spune ca isi doreste sa te fi stiut dinainte de a se indragosti de tine ca sa stie daca erai trist sau vesel.

Saturday, December 17, 2016

Am fost cu Cezar la targul de Craciun, cel din parcarea mare din semicercul facut de strazile din fata Casei Poporului. Am luat-o pe jos de la Unirii, pe fosta Victoria Socialismului, actuala nu stiu cum. Soare pe cer, fara nori, frig. Ne tineam de mana ca de obicei, veseli, era frumos. Casa Poporului se zarea printre copacii desfrunziti.
O femeie in fata noastra, peste 60 de ani, palton maron, caciula ce ii acoperea tot parul. Mergea si ea in directia targului, dar se oprise. Privea spre o banca, statea asa cam la 2 metrii de ea, dar privea atent. Am privit de unde eram pe trotuar, mergand, spre ce privea ea. Alb, pufos, intins intr-o parte, 4 labe ordonate la fel. Parea ca doarme. Un caine? Am ajuns aproape de femeie, ea si-a reluat drumul, parca rezolvase o ghicitoare, luase o decizie. Am privit si noi apropiindu-ne, dar fara sa deviem drumul, spre banca. Nu era un caine, era un miel, mic, nou, de anul asta. Un caine de oras ar fi putut dormi asa, sic, pe o banca, dar un miel? In mijlocul orasului, inconjurat de zgomote de masini si oameni? Nu, el nu dormea, el era mort.
Am continuat sa mergem. Socul era prea mare sa ne oprim, sa mai privim, nu mai puteam face nimic. Cezar imi continua vorbele, furia din minte, nu puteam vorbi. Probabil ca s-au folosit de el pentru "da un leu ca sa ai noroc la anul" " pune mana pe Vasilica". Iar mielul a murit, era mic, ii era frig, poate a fost ales pentru postura asta tocmai pentru ca era slabit, bolnav.
Ma simt pe dinafara in locul asta in care animalele nu sunt iubite, sunt folosite, dobitoace.

Sunday, October 02, 2016

femeia arhitect

Am mers la o adunare de arhitecti unde se lansa un catalog. Se socializeaza dezinteresat si apoi se pleaca acasa.
Am avut parte de o replica din partea unui arhitect care si preda in facultatea de arhitectura: 
"Sa ma ierte domnisoara" - uitandu-se bref la mine, apoi intorcandu-se la interlocutorul lui - "dar femeile nu au ce cauta in arhitectura. E greu pe santier... In grupa pe care o supervizez sunt majoritatea fete" (spusese oare 14 din 18 studenti?). Si-a terminat argumentul cu o mima trista.
Mi s-a parut flu sa intru intr-o discutie cu argumente. 
Astfel de oameni nu ar trebui sa predea, punct. Ei nu au cum sa dea incredere unor tineri la inceput de drum daca pun sexul inainte.

Tuesday, December 23, 2014

Can you see yourself in 1 year, or even 3 or 5 years from now?
What would your future self - if you are lucky enough to get there - say about the present you? How would your future self regard your current successes or flaws?
When I look back at past turmoil, I feel calm, quiet, some knowledge aquinted. Emotions dissapear like steam over a cup of tea.
I cant promise anything, I am gratefull for everything, be it good or bad. But I really hope that my future self is brighter, calm, beautiful. I hope that my future self has some humor and will see the joke. 

Sunday, December 21, 2014

"E o epoca foarte dificila in care sa fii o persoana, persoana reala, pe bune, in loc sa fii o adunatura de trăsături de personalitate selectate de la un sir nesfârșit si automat de caractere.
Si daca toți jucam roluri, nu poate exista suflet pereche, fiindcă nu avem suflete autentice."
Gillian Flynn "Gone Girl"

Monday, November 17, 2014

Cum stati cu standardele personale?
Nu am face sau dimpotrivă am face anumite acțiuni căci ne-am gândit la standardelor personale? Nu vorbesc de șpagă, ar fi prea simplu de valorizat partea etica.
Nu te duci in locuri sau nu faci lucruri pentru ca sunt standardele... 
Cine le-a pus acolo, ale cui sunt?
Sunt de la mama, tata, frate, sora, grupul de prieteni, grupul social, vrem sa fim iubiti de toți aceștia. Asa ca am ambalat in cuvinte dorintele lor imaginate si le spunem standarde. Oare am folosit cuvintele bine? 
Din interacționea cu cei dragi rămâne cert doar o senzație.
Pun sub semnul întrebării standardele, mă obosesc si nu cred in perfecțiune, căci am fost prea des pe lângă subiect ca sa mai cred in perfecțiune la mine sau la oricine altcineva. 
Sper intr-o lume cu oameni liberi, cu standarde cu s mic.



Saturday, November 15, 2014

Azi am desenat la Atelierul de ceramica o pisica ce își baga coada...