luni

M-a obosit teribil azi sa desenez o imagine si sa o fac sa para cat mai aproape de realitate. Era plata, culorile erau fade. Asteptam contrast si lumina, si nu reuseam sa gasesc. Am modificat cifre, am introdus alte unelte a caror ratiune nu inteleg( de ce un ecran cu o sageata reuseste sa faca lumina pe o poza). Surmenata de insuccesul intentiilor mele, am incadrat imaginile, le-am semnat – adica le-am dat nume, cu indice si cuvinte prescurtate. Le-am aratat apoi altora, ei pareau sa aiba un raspuns clar, care o vreme statuse pitit si in gandurile mele. Ai putea face colaj peste o poza reala. Ce simplu... am inceput colajul, am rotit camera, desi desenul animat din fata mea ramanea tot in doua dimensiuni. Am mai pus lumini, sau le-am stins - tot cifre, sau casute de bifat, ca la un test de aptitudini. In final, am declansat imaginea. Un singur click pe un buton ( tot ascuns in ecran, degetele mele tot pe cutiuta cu doua butoane si o rotita) si imaginea a inceput sa apara. Astfel trec minute, 5, 10, tu cu ochii atintiti in ecranul luminos, nerabdatoare sa vezi mica ilustrata terminata. Gata!